Fostul preşedinte al Afganistanului îşi cere scuze că a fugit din ţară
Fostul preşedinte afgan Ashraf Ghani a încercat miercuri să explice plecarea sa bruscă din Kabul, în condiţiile în care talibanii încercuiseră oraşul.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi familia sa se află în Emiratele Arabe Unite
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că preşedintele afgan Ashraf Ghani se află pe teritoriul acestui stat din Golf, după ce a părăsit ţara duminică în urma preluării puterii de către talibani, transmit Reuters şi AFP.
Preşedintele Ashraf Ghani anunţă că a început consultări pentru a găsi o soluţie politică pentru criza din Afganistan
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat naţiunii că au loc "consultări" vizând găsirea unei soluţii politice care să garanteze "pacea şi stabilitatea" în ţară.